marți, 30 iulie 2013

VREMEA ÎN INTERVALUL 30 IULIE - 11 AUGUST 2013, ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE

 MOLDOVA
Media temperaturilor maxime va scădea de la 34 la 26 de grade Celsius în primele două zile, dar apoi va creşte treptat, astfel că la începutul săptămânii viitoare se va ajunge la o  vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a temperaturilor maxime în jur de 34  de grade Celsius. După o uşoară creştere în prima noapte, media temperaturilor minime  nocturne va scădea între 30 iulie şi 2 august spre
15 grade Celsius, apoi va creşte uşor  spre 18 grade Celsius.
Probabilitatea averselor de ploaie va fi în general redusă, exceptând intervalele 30 iulie -1
august şi 5 -11 august, când se pot semnala fenomene de instabilitate atmosferică, însă
doar în noaptea de 30 spre 31 iulie vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate. DOBROGEA
Temperaturile maxime vor scădea pe 31 iulie la 28 de grade Celsius, după ce în cele două
zile precedente vor depăşi 32 de grade Celsius. Apoi maximele vor creşte treptat, astfel
încât, în a doua săptămână, media acestora nu va mai coborî sub 30 de grade Celsius.
Regimul termic nocturn va fi permanent ridicat şi se va caracteriza prin temperaturi minime
situate între 19 şi 21 de grade, cu valori ce pot depăşi uşor 22 de grade Celsius în primele
două-trei nopţi.
Exceptând intervalul 30 iulie - 1 august, când local se vor semnala ploi, descărcări
electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în celelalte zile va predomina vremea
frumoasă şi însorită.
MUNTENIA
Temperaturile maxime vor fi ridicate pe 29 şi 30 iulie, când media lor regională va fi de
peste 37 de grade Celsius iulie. Pe 31 iulie această medie va scădea la 30 de grade
Celsius, dar apoi va creşte treptat astfel încât, în a doua săptămână, nu va mai coborî sub
32 de grade Celsius. Regimul termic nocturn va fi permanent ridicat şi se va caracteriza
prin temperaturi minime situate între 17 şi 20 de grade, cu valori ce pot depăşi uşor 21 de
grade în nopţile de 30 şi 31 iulie.
În intervalul 30 iulie - 1 august, local se vor semnala fenomenele caracteristice instabilităţii
atmosferice, iar izolat vor fi averse mai însemnate cantitativ. În celelalte zile ale celor două
săptămâni de prognoză, probabilitatea de ploaie va fi redusă.
 OLTENIA
Între 29 şi 31 iulie valorile termice diurne vor scădea în mod semnificativ, de la 37 la 31 de
grade Celsius, dar apoi vor creşte treptat, astfel că în primele două zile ale săptămânii
viitoare se va ajunge la o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu o medie a
temperaturilor maxime în jur de 35 de grade Celsius. Între 7 şi 11 august se vor înregistra
valori termice medii ușor mai scăzute, ajungând la 33 de grade Celsius la sfârşitul
intervalului. După o creştere în prima noapte, media temperaturilor minime nocturne va
scădea spre 17 grade Celsius, apoi va creşte până la aproximativ 19 grade Celsius.
Vor fi ploi, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în intervalele 30
iulie – 1 august şi 6-11 august, însă cantităţile de apă vor fi în general neînsemnate.
 LA MUNTE
Vremea se va răcori în intervalul 29 - 31 iulie, în care atât temperaturile maxime, cât şi
cele minime vor scădea, în medie, cu 5 grade. Apoi se preconizează o încălzire uşoară şi
treptată a vremii, astfel încât valorile de temperatură vor ajunge din nou să fie peste
mediile climatologice ale perioadei.
Pe parcursul celor două săptămâni, instabilitatea atmosferică va fi în general redusă, dar
în intervalul 30 iulie – 1 august, local vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale
vântului şi cantităţi de apă mai însemnate. 
A.N.M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu