marți, 2 aprilie 2013

Demersuri pentru remedierea situaţiei de la Oţelu Roşu


Prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, s-a aflat în cursul acestei zile la Bucureşti, unde, la invitaţia preşedintelui Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Camerei Deputaţilor, deputatul Ion Mocioalcă, a participat, alături de parlamentarii Ioan Benga şi Iosif Secăşan, la o întâlnire cu ministrul economiei, Varujan Vosganian.

Discuţiile s-au axat pe remedierea situaţiei sociale şi economice survenită ca urmare a deciziei luate de acţionarii societăţii SC DUCTIL STEEL SA în legătură cu intrarea în conservare a punctului de lucru de la Oţelu Roşu şi disponibilizarea salariaţilor acestuia. O altă temă abordată a fost continuarea demersurilor pentru salvarea UCM Reşiţa, societate aflată de asemenea în insolvenţă.
O a doua rundă de discuţii s-a purtat cu administratorul judiciar al SC DUCTIL STEEL SA, Arin Stănescu, căruia i-a fost adusă la cunoştinţă dorinţa autorităţilor locale şi a sindicatelor privind reducerea la minimum a perioadei de conservare a societăţii şi reluarea activităţii de producţie într-un timp cât mai scurt.
În continuare, se vor depune eforturi pentru găsirea unui investitor care să preia combinatul. De asemenea, ministrului economiei, Varujan Vosganian, i-a fost lansată invitaţia de a veni la Reşiţa pentru a discuta soarta industriei din Caraş-Severin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu