În cadrul vizitei efectuate la Madrid, secretarul de stat pentru
afaceri europene, George Ciamba, a avut joi, 21 martie 2013, o
întrevedere cu Preşedintele Gerardo Camps Devesa şi membrii Comisiei
Mixte pentru UE din cadrul Parlamentului spaniol. Cu acest prilej, a
avut loc un schimb de opinii asupra subiectelor de interes comun în
domeniul
afacerilor europene, inclusiv în contextul cooperării
interparlamentare pentru facilitarea coordonării pe teme de interes
bilateral la nivel european. O atenţie specială a fost acordată
discuţiilor privind modul de implicare a parlamentelor naţionale în
procesul de luare a deciziilor în sfera afacerilor europene.
Cu ocazia prezenţei la Madrid, secretarul de stat pentru afaceri
europene, George Ciamba, a avut astăzi, 22 martie 2013, o întâlnire cu
secretarul de stat pentru comerţ din cadrul Ministerului spaniol al
Economiei şi Competitivităţii, Jaime Garcia Legaz. Partea spaniolă şi-a
exprimat interesul pentru oportunităţile oferite de piaţa românească
investitorilor spanioli şi şi-a arătat disponibilitatea pentru creşterea
şi dinamizarea relaţiilor economice, inclusiv prin intermediul marilor
proiecte de infrastructură. În cadrul discuţiei au fost abordate aspecte
legate de vizita ministrului spaniol al afacerilor externe, Jose Manuel
Garcia Margallo, la Bucureşti, în perioada 15-16 mai 2013, cei doi
demnitari subliniind importanţa componentei economice a vizitei.
De asemenea, demnitarul român a avut o întâlnire cu directorul
Institutului Regal Elcano, Charles Powell, cu acest prilej fiind
discutată participarea institutelor academice de relaţii internaţionale
din România şi Spania la procesul de dezbatere şi reflecţie asupra
dimensiunii strategice a acţiunii externe a UE. De asemenea, a fost
evaluat stadiul procesului de reflecţie orientat către generarea unei
Strategii Europene Globale.
Sursa: M.A.E.
Publicat: Irina M

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu