joi, 27 decembrie 2012

SITUAŢIA TRAFICULUI RUTIER

 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia rutieră
întreruptă sau restricţionată din cauza condiţiilor meteo nevaforabile.

 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (13:15), traficul rutier pe Valea Prahovei (DN1) se desfăşoară în coloană, mai ales la Buşteni, pe sensul de mers către Bucureşti.

Le recomandăm conducătorilor auto care pornesc din Braşov către Ploieşti să circule pe ruta alternativă DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

Reamintim că astăzi, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa se desfăşoară lucrări de reparaţii pe tronsonul Lehliu-Gară – Drajna. Recomandăm ca la trecerea prin zonă să se reducă viteza de deplasare.

În judeţul Mureş, pe DN15(E578), între Reghin şi Topliţa, se circulă îngreunat din cauza ceţii, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 10 metri. Şi pe autostrada A1 Timişoara – Arad ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri pe tronsonul cuprins între kilometrii 495 şi 504


La această oră (08:00), în judeţul Vrancea, pe DN2(E85), traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţă o avertizare nowcasting, valabilă până la ora 10:00, conform căreia în zonele joase din judeţul Satu Mare, inclusiv municipiul Satu Mare, ceaţa poate determina scăderea vizibilităţii sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Le recomandăm conducătorilor auto să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de vizibilitate, să folosească luminile de ceaţă împreună cu cele de întâlnire şi să mărească distanţa în mers între autovehicule.

Conform unei informări venite din partea autorităţilor bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria vor fi instituite restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa mai mare de 10 tone, astfel:

• în data de 28 decembrie 2012, între orele 16:00 şi 22:00;

• în data de 1 ianuarie 2013, între orele 12:00 şi 22:00.

(http://www.mae.ro/node/17245 - detalii despre zonele şi perioadele în care sunt restricţii pe teritoriul Bulgariei).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu