Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL) a desfăşurat
campania preventivă “Alcohol/Drugs”, în perioada 10 – 16 decembrie a.c.,
având în vedere pericolul pentru siguranţa circulaţiei, pe care îl
reprezintă conducerea autovehiculelor de către persoane aflate sub
influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante.
Poliţistii
rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au
organizat acţiuni în trafic, al căror scop l-a reprezentat reducerea
numărului accidentelor rutiere si a consecinţelor acestora produse pe
fondul consumului de alcool si de droguri, precum şi conştientizarea
opiniei publice asupra dinamicii şi consecinţelor evenimentelor rutiere.
În perioada campaniei au fost testaţi peste 900 de conducători auto.
Doi dintre şoferi au fost sancţionaţi contravenţional pentru conducerea
de autovehicule sub inflenţa băuturilor alcoolice.
Pe lângă
sancţiunile contravenţionale, oamenii legii contiuă cercetările în
cadrul a două dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii
de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană
având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Conform
datelor statistice furnizate de TISPOL, în urma activităţilor similare
desfăsurate timp de o săptămână, în luna decembrie 2011, la nivelul
celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, au fost verificaţi în
trafic 1 025 482 de conducători de vehicule, poliţistii rutieri
constatând 13 588 de fapte de natură
penală privind consumul de alcool si 1300 privind consumul de droguri.IPJC-S

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu