Amplasamentul
pentru lucrările de reabilitare la obiectivul Parcul Copilului (fost
Siderurgistul) a fost predat marţi, 30.10.2012. S.C. Proms Concept Group SRL
Bucureşti, antreprenorul general, a început execuţia lucrărilor la reţelele de
apă care traversează parcul. Proiectul cuprinde amenajarea de spaţii verzi,
împrejmuirea parcului cu gard viu, amplasarea unor locuri de joacă şi a
mobilierului urban, montarea unui sistem de iluminat cu panouri fotovoltaice. Proiectul
de reabilitare a
Parcului Copilului este finanţat de Ministerul
Mediului şi Pădurilor,
prin „Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea
de spaţii verzi în localităţi”, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Termenul de execuţie a lucrărilor este
un an de zile, iar constructorul are obligaţia de a întreţine spaţiul verde
timp de 5 ani după finalizarea reabilitării parcului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu