Primăria
Municipiului Reşiţa, prin Serviciul Investiţii şi Achiziţii Publice, Proiecte
Europene şi Relaţii Internaţionale, a verificat stadiul lucrărilor privind
proiectarea şi execuţia Halei Centrale Reşiţa. Conform datelor transmise de
S.C. Pieţe Reşiţa S.R.L. şi din verificările în teren, a fost recepţionat
corpul A, iar corpul B nu este încă finalizat. Până la începutul acestei
săptămâni, a fost executat racordul de energie electrică, a fost extinsă
reţeaua de gaze naturale, se lucrează în continuare la branşamentul de gaze şi
se pot începe probele şi verificările la centrala
termică. În schimb, la
începutul săptămânii, nu era montată tâmplăria PVC la intrarea în magazinul de
fast food din zonă. Conform contractului
de lucrări 131/09.02.2008, încheiat între S.C. Consproiect S.R.L. Reşiţa şi
S.C. Pieţe S.R.L. Reşiţa, lucrarea trebuie finalizată până în 29.10.2012. După
această dată vor fi percepute penalităţi de întârziere, potrivit contractului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu