sâmbătă, 15 septembrie 2012

Adresa catre Prefectura si CJ.


Primăria Municipiului Reşiţa are în vedere urgentarea obţinerii autorizaţiilor necesare pentru reconstrucţia blocului de pe Aleea Gugu, afectat de explozia de la începutul acestei luni. În bugetul local al municipiului Reşiţa nu au fost prevăzute sume cu această destinaţie şi nici nu pot fi disponibilizate pentru alocare în acest sens. Prin urmare, municipalitatea a înaintat o adresă atât către Instituţia Prefectului Judeţului Caraş-Severin, cât şi către Consiliul Judeţean pentru a obţine sprijin în iniţierea unei Hotărâri de Guvern prin care să fie alocate sumele necesare din Fondul de Intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului. În adresă se menţionează că, în prezent, 9 dintre familiile afectate sunt cazate la Hotelul Sportivilor, iar celelalte 11 familii locuiesc provizoriu la rude, toate apartamentele din scara respectivă fiind proprietatea privată a locatarilor. După o primă estimare, serviciile de proiectare şi lucrările de intervenţie necesare se ridică la suma de 252.340 de euro (1.127.960 de lei).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu