joi, 30 august 2012

Nereguli la regimul circulaţiei rutiere sancţionate cu dosare penale

Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Moldova Nouă au depistat un bărbat ce se afla la volanul unui autoturism, deşi consumase băuturi alcoolice.
În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în cursul nopţii de 28/29 august a.c., pe şoseaua Dunării din Moldova Nouă, a fost oprit pentru control un autoturism. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că la volanul autovehiculului s-a aflat N.ALEXANDRU, în vârstă de 49 ani.
La testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spitalul din oraş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Tot în cadrul unei acţiuni, un tânăr în vârstă de 18 ani, a fost depistat pe Calea Vârşeţului din municipiul Caransebeş în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere.
Poliţiştii rutieri au oprit autoturismul pentru control, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere, motiv pentru care s-au efectuat acte premergătoare într-un dosar de cercetare penală.
IPJ C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu