joi, 10 ianuarie 2013

Dosare penale pentru conducerea de autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice

În urma acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în cursul zilelor de 5 şi 6 ianuarie a.c., doi bărbaţi au fost depistaţi conducând autovehicule deşi au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.
V.ANDREI, în vârstă de 23 ani, a fost depistat pe strada Crişan din municipiul Reşiţa. La testarea tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt tânăr în vârstă de 22 ani, aflat la volanul unui autoturism a fost oprit pentru control pe bulevardul Revoluţiei din Decembrie tot din Reşiţa. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambilor conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. IPJ C-S.

Un comentariu: