Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, raportul intitulat sugestiv Multiplele chipuri ale excluziunii arată
cum cele trei fenomene cheie (războiul, sărăcia extremă și discriminarea) sunt
responsabile de privarea copiilor de copilărie, în întreaga lume.
Această a doua ediție a
raportului măsoară siguranța copilăriei în 175 de țări, surprinzând statele
unde copilăria este cea mai amenințată din cauza sănătății precare, a
malnutriției, a excluziunii educaționale, a exploatării copilului prin muncă și
a unor fenomene grave, cum sunt violența extremă, căsătoria timpurie și
nașterea în adolescență. România ocupă locul 54 din 175 în
raport, față de locul 52 în anul precedent[1], la egalitate cu Mauritius și sub țări ca Bulgaria ori Tunisia (locul 48),
Kazahstan (45), Ucraina (43), China (40) și Belarus (35). Domeniile de analiză au fost următoarele
șapte: rata mortalității infantile, malnutriția copiilor, neparticiparea
școlară, exploatarea prin muncă, căsătoriile timpurii, sarcina în adolescență
și violența extremă asupra copilului.[2]
Pentru capitolele malnutriție și exploatarea muncii copilului, nu sunt date
despre România, acestea nefiind transmise de către autorități, în anii
anteriori.
Primul loc, în
respectarea dreptului la copilărie, este ocupat de Slovenia și Singapore,
urmate de Norvegia, Suedia și Finlanda. Pentru al doilea an consecutiv, opt
țări din Africa de Vest și Centrală se află pe ultimele poziții ale clasamentului,
cu Nigerul pe ultimul loc.
Helle Thorning-Schmidt, CEO al
Save the Children International, a remarcat că, deși
progresul este vizibil în multe părți ale lumii, el nu este suficient de rapid,
iar decalajul dintre săraci și bogați se adâncește în multe țări: “Mai
mult de jumătate dintre copiii din întreaga lume își încep viața cu un
handicap, pentru că sunt fete, pentru că sunt săraci sau pentru că sunt nevoiți
să crească într-o zonă de război. Căsătoria timpurie, exploatarea prin muncă și
malnutriția sunt fenomene care privează un copil de copilărie. Fără intervenție
rapidă, nu vom putea să ne îndeplinim promisiunea făcută acum trei ani de către
fiecare țară la reuniunea ONU, aceea ca, până în 2030, fiecare copil să
supraviețuiască și să fie protejat. Guvernele pot și trebuie să facă mai mult,
pentru a da fiecărui copil cel mai bun start în viață. Faptul că state cu
niveluri similare de venit manifestă astfel de diferențe în privința siguranței
copilului arată că politicile publice, finanțarea și angajamentul politic fac o
diferență esențială”.
Gabriela Alexandrescu, Președinte
Executiv al Salvați Copiii România, a evidențiat consecințele grave ale unor politici publice
precare în ceea ce privește sistemul de educație: ”Accesul la educație este un drept universal al copilului, fără de care
și celelalte drepturi sunt afectate. Un copil economic vulnerabil este o dată
în plus expus riscurilor sociale prin menținerea lui în afara sistemului de
educație. Programele Școala după școală și A doua șansă sunt indispendabile
unui sistem coerent, iar noi, la Salvați Copiii, încercăm să dezvoltăm programe
care să răspundă acestor nevoi”.
Vulnerabilitățile României surprinse de
raportul global Multiplele chipuri ale
excluziunii sunt următoarele:
1.
Mortalitatea sub vârsta de cinci ani
Lipsa unei acoperiri cu
servicii medicale universale, precum și lipsa unei alimentații suficiente și o
calitate slabă a apei potabile îi expune pe cei mai dezavantajați copii la un
risc foarte ridicat de deces. Aceste cauze sunt valabile și pentru România,
care se numără printre țările europene cu cel mai ridicat număr de decese ale copiilor sub cinci ani – 9,0 la o mie de nașteri, la
mare distanță de media europeană de 3,7.
Acest capitol
înregistrează, totuși, un progres, față de anul trecut, când rata mortalității
sub vârsta de 5 ani se situa la valoarea de 11,1 decese la mia de nașteri. O
îmbunătățire mai accentuată a situației la acest capitol, fără însă să însemne
o apropiere de rata medie a Uniunii Europene, a înregistrat și rata
mortalității infantile la copii sub 1 an, în 2016, cu o evoluție de la 10,1‰ în
2011, la 7,3‰ în 2016. Media europeană este de 3,5‰.
2.
Copii cu copii – riscurile sarcinii în adolescență
Efect al lipsei accesului
la îngrijiri și educație pentru sănătatea sexuală și a reproducerii, rata
nașterilor înregistrate în rândul adolescentelor între 15 și 19 ani este cea
mai îngrijorătoare, România înregistrând 34
de nașteri la 1.000 de adolescente. În Europa, doar două state prezintă o
situație relativ mai gravă: Bulgaria și Georgia, cu valorile de 36,8, respectiv
38,3 de nașteri. Este un semnal de alarmă faptul că România se confruntă cu un
număr mai mare de nașteri în adolescență decât state precum Rwanda (25,6),
Trinidad Tabago (30,8), Emiratele Arabe Unite (30,1), Uzbekistan (17,6),
Albania (21,8), Bahamas (28,7), Botswana (31), Burundi (27,9), Djibouti (21),
India (23,3), Mauritius (28,3).
În 2016, dintr-un total de
189.780 de nașteri, 17.600 de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani au
devenit mame, iar 600 de bebelusi au fost aduși pe lume de adolescente mai mici
de 15 ani.[3] Datele
Salvați Copiii România, obținute în urma unei anchete sociologice de teren realizate
în 2017, arată că șase din zece mame adolescente nu au avut niciodată acces la
informații privind sănătatea reproducerii sau educației sexuale, iar șapte din
zece nu au beneficiat niciodată de planificare familială.[4]
3.
Impactul devastator al căsătoriilor timpurii
Căsătoria înainte de vârsta
de 18 ani reprezintă o încălcare a drepturilor copiilor și este ilegală într-un număr tot mai mare de țări.
Căsătoria timpurie are consecințe devastatoare pentru viața unei fete, a cărei
copilărie se termină mult prea curând, prin intrarea forțată în perioada de
maturitate și maternitate, înainte de a fi pregătită din punct de vedere fizic
și mental. Ele se simt adesea lipsite de putere și sunt private de dreptul la
sănătate, educație și siguranță. Căsătoria timpurie îi afectează, de asemenea,
și pe băieți, însă într-o măsură mult mai redusă decât în cazul fetelor.
În privința acestui
indicator, România nu a ieșit din zona de risc, deși legislația permite
căsătoria doar între majori, copiilor mai mari de 16 ani fiindu-le permisă doar
în cazuri excepționale în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea
părinților sau a tutorelui și cu autorizarea din partea instanței de tutelă.
Astfel, în România, 6,7% dintre
adolescenți cu vârsta între 15 și 19 ani s-au căsătorit, procent mai
ridicat decât cel din țări precum Albania, Ghana, Namibia, Kazahstan, Mongolia,
Iordania, Sri Lanka ori Swaziland.
4.
Lipsa educației ca factor de menținere a copiilor captivi
în sărăcie
La indicatorul neparticipare
școlară (copii în afara sistemului de educație) în ciclul primar și gimnazial,
România rămâne printre țările care se confruntă în mod serios cu această
problemă, cu un procent în creștere față de raportul din 2017 – de 13,9, față
de 12,1, îngrijorător la nivel european.
Continuând comparația cu statele europene, România este depășită doar de
Moldova, cu o rată a neparticipării școlare de 17,9%. În țări precum Bolivia,
Congo, China, Haiti, Mexic ori Guyana, rata neparticipării școlare a
înregistrat scăderi semnificative, aflându-se la un nivel mai scăzut decât al
țării noastre.
Conform Institutului
Național de Statistică (INS), în 2016, 282.000
de copii din România, cu vârsta între 7 și 17 ani, nu urmau nicio formă de învățământ,
iar în anul școlar 2015/2016, 30.504 de copii din ciclul primar și gimnazial și
26.722 de liceeni sau elevi ai învățământului profesional au abandonat școala.
Deși Legea 1/2011 privind
educația națională prevede, în mod imperativ, în art. 8, că ”Pentru finanțarea
educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților
publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv”, acest
deziderat a fost anual blocat invocându-se argumente de natură politică sau
economică, în detrimentul obligației fundamentale de asigurare a respectării
dreptului la educație de calitate al copiilor. În România, cheltuielile pentru
educație s-au situat, în perioada scursă de la adoptarea Legii 1/2011, la
nivelul de 3% din PIB, cu o creștere în 2016 (3,03% în 2012, 2,8% în 2013, 3,0%
în 2014, 3,1 în 2015 și 3,7% în 2016), fiind una dintre cele mai scăzute din
Uniunea Europeană[5],
a cărei medie a înregistrat 4,7% în 2016, țări precum Ungaria, Slovenia,
Polonia și Estonia alocând între 4,9% și 5,9%.[6]
5.
Rata omuciderilor cu victime copii și adolescenți
Rata omuciderilor se
calculează ca procent la 100.000 de persoane între 0 și 19 ani. România a
înregistrat un procent de 0,5, plasându-se, în Uniunea Europeană, printre
țările cu un nivel ridicat de victime ale violenței extreme, doar cinci țări
având o rată mai ridicată (Lituania, Germania, Letonia, Finlanda și Suedia).
În vreme ce, în decursul ultimului an, situația s-a îmbunătățit pentru
95 de state măsurate în raport, în alte 40 de țări condițiile de viață pentru
copii s-au înăsprit.
·
Mai mult de un milliard de copii
trăiește în țări afectate de sărăcie; 240 de milioane trăiesc în țări afectate
de conflict și peste 575 de fete trăiesc în țări unde discriminarea de gen este
prezentă.
·
Aproape 153 de milioane de copii trăiesc
în 20 de țări afectate de toate cele trei amenințări – incluzând aici Sudanul
de Sud, Somalia, Yemen și Afganistan.
·
Malnutriția,
bolile și îngrijirea medicală inadecvată ucid de 20 de ori mai mulți copii
decât cei uciși în zone de război și conflict violent.
·
Incidența exploatării prin muncă a
copilului în state afectate de conflict armat este de 77% mai mare decât media
global. Conflictele vulnerabilizează suplimentar fetele, prin fenomenul
căsătoriei timpurii.
·
Sunt de trei ori ori mai multe nașteri
în rîndul fetelor sărace, decât în rândul celor care trăiesc în familii bogate.
Save the Children cere guvernelor să se asigure că niciun
copil nu moare din cauze prevenibile sau tratabile, nu este supus violenței
extreme, nu este privat de viitorul său ca rezultat al malnutriției, căsătoriei
timpurii sau forțate, sarcinii timpurii sau muncii forțate și că toți copiii au
acces la educație de calitate.
Raportul integral în limba engleză ”The Many Faces of Exclusion” poate fi consultat pe site-ul
organizației Salvati Copiii (www.salvaticopiii.ro).
Salvați Copiii
România este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică,
nonprofit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ
pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu
prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu
Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.
Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile
instituțiilor, recunoscând că implementarea legislaţiei şi a politicilor
publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignora strânsa colaborare
dintre autorităţi, familie, copii şi societatea în care fiecare actor implicat
îşi acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic şi
viabil. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.750.000 de copii au fost
implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.
Save the Children International
este cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile
copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări.
Anual, peste 50 milioane de copii sunt cuprinși în programele naționale și internaționale,
direct sau prin intermediul partenerilor.
VIZIUNEA noastră
este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire,
educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante
privind modul în care copiii sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi
de durată în viaţa acestora.
[2] Datele analizate
sunt extrase din rapoartele elaborate de Banca Mondială ori de organisme ONU –
UNICEF, WHO, UNHCR și ILO.
[3] Date prelucrate EUROSTAT și INS.
[5] Țara noastră a înregistrat cele mai scăzute
valori din Europa în perioada 2012-2015, în 2016, doar Bulgaria și Irlanda
situându-se sub procentul alocat educației în România.
[6] Cele mai mari procente, între 6,0-7,1%, au fost alocate în Danemarca, Belgia,
Finlanda, Suedia, Cipru și Islanda. (Sursa: Eurostat
2016).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu